Alexandru Lăpușneanul – Comentariu

Comentariu Literar Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi


Introducere

Costache Negruzzi, o figură marcantă a literaturii române și om politic de seamă, a lăsat în urma sa o operă de pionierat: „Alexandru Lăpușneanul”.

Această nuvelă, încărcată de romantism și inspirată din cronicile istorice, este considerată prima de acest gen în literatura noastră, stabilind un etalon pentru scrierile ulterioare.

Autorul și Opera

Negruzzi se distinge nu numai prin talentul său literar, ci și prin contribuția politică în perioada pașoptistă.

Nuvela „Alexandru Lăpușneanul” reprezintă o realizare de excepție în cadrul acestui curent, fiind publicată în anul 1840 în „Dacia literară”.

Aceasta a fost mai târziu inclusă în volumul „Păcatele tinereților”, sub titlul „Fragmente istorice”.

Curentul Literar și Genul

Opera se încadrează în genul epic, având caracteristicile specifice ale nuvelei romantice: o acțiune complexă, un conflict bine conturat și un număr limitat de personaje, dar bine individualizate.

Elementele romantice sunt evidențiate prin tema aleasă, construcția antitetică a personajelor și descrierile colorate, care redau atmosfera epocii cu o fidelitate documentară.

Geneza și Sursele de Inspirație

Negruzzi s-a inspirat din cronicile moldovenești, în special din lucrările lui Grigore Ureche și Miron Costin, pentru a recrea personalitatea complexă a domnitorului Alexandru Lăpușneanul și a epocii în care a trăit.

Cu toate acestea, autorul și-a exercitat libertatea creatoare prin interpretarea romantică a faptelor istorice, ajustându-le conform viziunii sale și a contextului pașoptist.

Titlul și Tema

Titlul operei pune în evidență figura centrală a domnitorului, un personaj cu o personalitate marcantă și complexă, a cărui a doua domnie este infamă pentru cruzimea sa.

Tema domină întreaga operă: lupta pentru putere în Moldova medievală și consecințele acesteia asupra individului și societății.

Perspectiva Narativă și Relația Autor-Narator

Naratorul operei este obiectiv și omniscient, având capacitatea de a pătrunde în mintea personajelor și de a prezenta evenimentele într-o manieră detaliată și ordonată.

Negruzzi însuși rămâne în spatele naratorului, oferind prin acesta o viziune sobră și echilibrată asupra întâmplărilor.

Structura Operei

„Alexandru Lăpușneanul” este structurată în patru capitole, fiecare cu motto-uri sugestive care prefigurează conținutul.

Acțiunea este lineară, cu un fir narativ unic ce conduce cititorul prin complexitatea conflictului și a evenimentelor.

Continutul Subiectului pe Momentele Subiectului

Acțiunea nuvelei este riguros structurată, urmând tradiționala împărțire pe momentele subiectului:

  • Expozițiunea ne introduce în contextul întoarcerii lui Alexandru Lăpușneanul la putere și în atmosfera tensionată a vremii.
  • Intriga este declanșată de hotărârea neclintită a domnitorului de a se menține pe tron și de a se răzbuna pe boieri.
  • Desfășurarea Acțiunii dezvăluie modul în care Alexandru Lăpușneanul își execută planul și impune autoritatea.
  • Punctul Culminant se atinge în scena memorabilă a execuției boierilor, care punctează cu brutalitate domnia sa.
  • Deznodământul ne aduce în fața sfârșitului inevitabil al domnitorului, marcând o concluzie tragică a unei epoci sângeroase.

Timpul și Spațiul

Acțiunea se desfășoară în Moldova secolului al XVI-lea, marcându-se o perioadă de turbulențe istorice. Timpul nuvelei este prezentat cronologic, cu un accent pe veridicitate și autenticitate.

Personajele

Personajele, deși nu sunt numeroase, sunt conturate cu măiestrie, fiecare având un rol bine definit în desfășurarea narativă. Alexandru Lăpușneanul domină opera, un tiran cu o personalitate complexă și contradictorie.

Mod de Caracterizare a Personajelor

Caracterizarea personajelor se realizează atât direct, prin descrierile naratorului, cât și indirect, prin acțiunile și replicile lor.

Prin aceste metode, Negruzzi reușește să creeze figuri memorabile și pline de viață.

Moduri de Expunere

Opera folosește o combinație de descriere, narare și dialog pentru a crea o imagine vie a epocii și a personajelor.

Naratorul servește ca un ghid obiectiv, în timp ce dialogul animă scena și aduce personajele la viață.

Critica și Opinia Personală

„Alexandru Lăpușneanul” este o lucrare complexă, care a fost subiectul multor interpretări critice.

Criticii au lăudat modul în care Negruzzi a capturat esența unei epoci și a unui personaj istoric, oferind totodată și o perspectivă unică asupra naturii umane și a puterii.

Concluzie

În concluzie, opera „Alexandru Lăpușneanul” aparține genului nuvelei romantice pentru că îmbină cu succes elementele caracteristice: o construcție narativă riguroasă, un conflict intens și personaje puternice care se confruntă cu situații excepționale.

Prin tratarea temei puterii și a consecințelor acesteia, prin perspectiva istorică filtrată de viziunea romantică a autorului și prin construcția atentă a personajelor, Negruzzi nu doar că a creat o capodoperă literară, dar a și contribuit semnificativ la profilul genului în literatura română.